Vrem sau nu vrem, ne place sau nu, trăim cu toţii într-o lume informaţională, supuşi în permanenţă unui bombardament al informaţiei sub toate formele: cuvînt vorbit sau tipărit, imagine, sunet, ş.a.m.d.
Este firesc să ne punem – măcar din cînd în cînd – şi întrebarea dacă nu suntem supuşi în acest fel şi unor anume încercări de influenţare a comportamentului nostru, dacă nu chiar a modului nostru de a gîndi.
Este suficient să avem în minte exemplul statisticii despre care se spune că poate nu numai să dezvăluie ci să şi „învăluie“ fapte sau tendinţe reale; sau cel al imaginilor transmise prin TV care, oricît de neutre ar părea în mod teoretic, prevăzute cu comentariul adecvat pot înclina balanţa opiniei într-o parte sau alta.
Suntem într-adevăr liberi în opiniile noastre, sau doar ne închipuim? Şi dacă este aşa, în ce măsură există o doză de manipulare în informaţia cu care suntem confruntaţi zi de zi?
La aceste întrebări a încercat să răspundă referentul – prezentarea fiind urmărită cu deosebit interes, fiind numeroase chiar întreruperile şi completările în timpul expunerii.
Au fost trecute în revistă principalele procedee şi tehnici de dezinformare şi manipulare – cunoscute atît din experienţa vieţii într-o societate totalitară (prin propaganda politică), cît şi din viaţa de fiecare zi în lumea occidentală liberă (în mod direct pînă la agresiv prin presiunea publicităţii comerciale, şi apoi, mai subtil pe calea „corectitudinii politice“), neomiţîndu-se însă şi strategiile posibile de apărare împotriva acestor manipulări, strategii bazate în final tot pe o informare corectă şi obiectivă, pe fondul unei deschideri fără prejudecăţi, dar şi pe susţinerea unei apartenenţe la un grup socio-cultural al celor cu opinii asemănătoare („Gleichgesinnte“).
„Miezul“ propriu-zis al expunerii l-a constituit prezentarea modului cum s-au implicat serviciile secrete ale marilor puteri în faza „războiului rece“ - SUA şi URSS - respectiv în folosirea capacităţilor încă insuficient cunoscute ale omului – este vorba aici de fenomenele „psi“ în special pentru obţinerea şi transmisia de informaţii pe cale extrasenzorială.
Cît de adevărate sunt teoriile despre „armele psihotronice”, „agenţii psi” şi „războiul parapsihologic”?
Au fost prezentate experimentele făcute în SUA privind „vederea de la distanţă“ cu operatori umani ce descriau locuri pe care nu le cunoşteau, situate la mii de kilometri depărtare (proiectele SCANATE şi STARGATE, de la Stanford Research Institute din California) – inclusiv în fragmentele din filmul documentar „Psi-Agenten des Pentagons“, dar şi activităţile întreprinse în diferite centre de cercetare din URSS (încă din anii 30!), sau în celelalte ţări din fostul bloc răsăritean sub egida organismelor de contraspionaj militar sau mascate sub denumirea de „centre şi laboratoare speciale“.
Au existat astfel de preocupări şi în România ultimilor ani? Răspunsul este: „da!”. Punctul culminant al expunerii l-au constituit tocmai aspectele inedite din cercetările efectuate în România începînd din anii 70 şi 80 şi mergînd pînă în ziua de azi.
S-a amintit de cercetările de biolocaţie pe teren pentru căutarea unor zăcăminte sau epave submarine, sau de unele experimente de perturbare a aparaturii electronice prin efecte bioenergetice: un domeniu familiar referentului, ca unul din membrii fondatori ai „Asociaţiei Române pentru Cercetări Psihotronice“ (ARCePs).
De altfel – fapt ce a contribuit la interesul deosebit al auditoriului – expunerea a fost bazată în cea mai mare parte pe fapte şi date din experienţa proprie: el conducînd pentru prima dată în România un proiect de cercetare a capacităţilor bioenergetice umane (proiect finanţat de la buget, în anii 199-92) şi conducînd – tot în premieră – primul seminar de Psihotronică la Universitatea Bucureşti (în cadrul cursului de „Metode statistice în psihologie la catedra prof. Mihai Golu, în 1990).
Chiar dacă nu au fost găsite răspunsuri la toate întrebările („Aveţi informaţii dacă a utilizat cineva mai departe rezultatele proiectului dvs?“ sau: „In ce măsură sunt aplicate astfel de metode în combaterea terorismului?”) întîlnirea a prilejuit un interesant schimb de păreri pe o temă care, suntem siguri, nu va înceta să captiveze atenţia publicului şi de acum înainte.
Renate Göckler
http://www.rom2.de/modules.php?name=News&file=article&sid=646
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu